APCPR saluta noile masuri anuntate de Guvern pentru agricultura

APCPR saluta noile masuri anuntate de  Guvern pentru agricultura

 Comunicat de presa APCPR

24 iulie 2012 – Bucuresti - Ca urmare a unor demersuri sustinute si constante ale Asociatiei Producatorilor de Carne de Porc din Romania (APCPR) alaturi de alte asociatii profesionale din agricultura romaneasca, Guvernul a anuntat astazi un set de masuri menite a revigora sectorul agricol.

APCPR saluta decizia Guvernului de a include in proiectul de buget pentru anul viitor o taxa pe valoarea adaugata de 9% pentru produsele agro-alimentare de baza, in prezent, TVA-ul fiind de 24%. Astfel, de la 1 ianuarie 2013, se va aplica TVA diferentiat pentru produsele agricole, astfel incat producatorii romani sa fie stimulati, iar vanzarea marfurilor la negru sa fie stopata.

 

Sustinem introducerea, de la 1 ianuarie 2013, cu toate implicatiile bugetare, a unei cote a TVA diferentiata pentru produsele agricole. Este un program esential pentru agricultura, iar efectele vor fi multiple: de la scaderea preturilor pentru consumatori, pana la sprijinirea producatorilor autohtoni si mai ales la combaterea evaziunii fiscale.

Decizia ca TVA sa fie redus de la 24% la 9% pentru produsele agro-alimentare de baza incepand cu anul 2013 este o masura viabila, fiind deja aplicata si probata de alte state membre UE, precum Belgia si Germania. Masura este menita sa asigure pe langa protectia sociala necesara si o crestere a ratei colectarii la bugetul de stat.

 

Celelalte masuri care fac parte din pachetul pentru agricultura anuntat astazi de Premierul Victor Ponta si Ministrul Agriculturii Daniel Constantin vizeaza consolidarea unui sector cheie pentru dezvoltarea economica a Romaniei – agricultura, care are un potential urias pentru crearea  de locuri de munca si aducerea de fonduri la buget.

 

Astfel, Guvernul a decis sa ceara CE realocarea a 200 milioane euro catre programe de infrastructura rurala si sa anuleze proiecte nebancabile de sute de milioane euro din 2008-2010, pentru care beneficiarii nu au efectuat nici o plata in ultimii ani, fondurile urmand sa fie alocate pentru noi proiecte agricole.

Totodata, Guvernul a decis ca in perioada imediat urmatoare sa fie infiintat, in parteneriat cu bancile, un fond de creditare din alocatiile de dezvoltare rurala, astfel incat sa fie posibila accelerarea accesarii  fondurilor UE si evitarea dezangajarii a peste un miliard de euro la sfarsitul programului de dezvoltare rurala finantat de UE.

Suntem increzatori ca aceste noi masuri de revigorare a agriculturii vor fi aplicate in termenele anuntate, astfel incat efectele acestui program pe care il consideram foarte bun, sa-si  materializeze efectele pozitive chiar din 2013.

INDAGRA FOOD SI CARNEXPO 2019