Comunicat de Presa APCPR-AFISS 30.10.2014

Comunicat de Presa APCPR-AFISS 30.10.2014

 

FALIMENT ÎN SECTORUL CREȘTERII PORCINELOR DIN ROMÂNIA

 

Continuă să scadă prețurile plătite fermierilor pentru porcii livrați la abatoare!

În perioada august – octombrie 2014 prețurile plătite fermierilor au scăzut cu 25% iar pierderile față de costurile de producție au ajuns în săptămâna 43 la cca. 136 lei / animal livrat.

Deși crescătorii de porcine din România nu au contracte directe cu Rusia, embargoul pentru carnea de porc provenită din Uniunea Europeană influențează în mod indirect piața cărnii de porc din România.

La sfârșitul lunii septembrie 2014, în UE se înregistra un excedent de cca. 370 mii tone de produse și subproduse din carne de porc, pentru care Comisia Europeană intenționează să activeze măsura stocajului privat.

În goana după soluții de livrare a excedentului de carne de porc, pe piața din România se livrează legal și ilegal cantități importante de carne de porc la prețuri nejustificat de mici. Fermierii din România sunt concurați puternic de intrările de carne din comerț intracomunitar, nu au unde să-și valorifice producția, deși consumul de carne și nici prețurile la consumator nu au scăzut.

După conferința de presă din data de 07 octombrie 2014, în cadrul întâlnirilor cu conducerea MADR și cu alte autorități, reprezentanții APCPR și AFISS au primit multe promisiuni. Până în prezent, nu s-a materializat nici una, prețurile scad în continuare sub efectul intrărilor de carne disponibile în statele membre UE și apreciem că, în cel mai scurt timp, peste 80 de ferme de îngrășare, construite cu fonduri europene, vor intra în faliment.

Riscul de faliment amenință și sectorul de reproducție, nevoit să taie animale valoroase de reproducție, a căror înlocuire ulterioară necesită și timp și fonduri substanțiale, făcând inutil programul de stimulare a fermelor de reproducție prin PNDR 2014 - 2020.

Considerăm că este în puterea Guvernului României să aplice soluții prin care să protejeze producătorii din România, să salveze efortul financiar făcut pentru dezvoltarea acestui sector cu importanță strategică pentru siguranța alimentară a populației.

Supunem atenției autorităților câteva forme de sprijin pe care le considerăm aplicabile pe termen scurt:


  • amânarea plății TVA de 24% pe o perioadă de șase luni în perspectiva aprobării reducerii TVA la carne;
  • cuprinderea în Bugetul anului 2015 a solicitărilor sectorului cărnii de porc privind reducerea TVA la 5% pentru carne și produsele din carne;
  • eliberarea de urgență a adeverințelor pe Măsura 215 – “Plăți pentru bunăstarea animalelor” la nivelul de 50% din valoarea cererii de plată  depuse de fermierii din Sesiunea I - anul III;
  • acordarea de adeverințe și fermierilor care au depus cereri de plată în sesiunile II și III ale Măsurii 215 – “Plăți pentru bunăstarea animalelor”;
  • eliminarea taxei pe stâlp pentru fermele de creșterea porcilor;
  • intervenții la Comisia Europeană pentru urgentarea aprobării exportului de porci vii produși în fermele românești;
  • reducerea numărului de puncte de frontieră prin care să fie permis comerțul cu porci vii și carne de porc, indiferent de tonajul mașinii.

 

Revenim cu apelul către Guvernul României, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Finanțelor Publice, să elaboreze în regim de urgență o schemă de sprijin financiar pentru perioada noiembrie 2014 – aprilie 2015.

 

Consiliul Director APCPR                        Consiliul Director AFISS

Comunicat de Presa APCPR-AFISS 30.10.2014 Comunicat de Presa APCPR-AFISS 30.10.2014 Comunicat de Presa APCPR-AFISS 30.10.2014