Comunicat de presă APCPR : Înfiinţarea unei noi asociaţii în sectorul creşterii porcinelor

Comunicat de presă APCPR : Înfiinţarea unei noi asociaţii în sectorul creşterii porcinelor

APCPR salută apariţia pe scena dialogului social a noii Asociaţii a Fermierilor cu Investiţii în Sectorul Suin –AFISS.

Obiectivele declarate de membri fondatori se referă la o mai puternică susţinere a sectorului de creştere a porcilor, aplicarea unei strategii naţionale coerente şi o mai bună alocare a fondurilor europene în cadrul PNDR, obiective ce se regăsesc şi în activitatea APCPR.

Credem că numai lipsa unei comunicări corecte între asociaţii a  condus la faptul că reprezentanţii AFISS nu au cunoştinţă despre multele intervenţii scrise şi întâlniri legate de susţinerea unor modificări ale Fişei Tehnice şi pentru deschiderea de noi sesiuni de depunere angajamente la Măsura 215 – “Plăţi pentru bunăstarea animalelor” din PNDR 2007-2013.

Ne bucurăm că vom avea un aliat în susţinerea sectorului de creşterea porcilor şi un partener apolitic cu obiective similare în dialogul cu autorităţile naţionale şi europene, care să contribuie şi să completeze activitatea desfăşurată din 1991 de către APCPR.

Succes AFISS !


Consiliul Director APCPR

Preşedinte Ioan Ladoşi